Roller de Debretin Roller de Debretin

Roller de Debretin


Originea: Ungaria, orasul Debretin. S-au format prin incrucisarea a mai multi porumbei precum Rollerii Orientali, Rollerii Centrali, Rollerii de Smyrna neincaltati si Rollerii Persani.

Corpul: este purtat orizontal si se sprijina pe picioare de inaltime mijlocie. Tinuta lui caracteristica este data de pieptul lat, usor saltat, spinare scurta, usor descendenta si coada indreptata in sus care la capat depaseste cu cate 1 cm distanta masurata intre coatele aripilor.

Capul: raportat la marimea corpului este mic, turtit in cele doua laturi. Fruntea moderat lata, usor boltita trece fara intreruperi in crestetul arcuit, iar aceste se continua de asemenea, fara a se frange in ceafa bine rotunjita, neteda. Are un cap tras; cap de soparla.

Ochii: de perla, asezati in mijlocul capului; pupilele sunt rotude si de dorit mici. Genele au tesutul fin, marginea neteda; sunt duble si de culoarea palida a pergamentului.

Ciocul: identic ca lungime cu a porumbelului comun, dar cu baza mai puternica, drept si usor indreptat in jos, usor ncovoiat la varf. Linia superioara a ciocului si fruntea formeaza un unghi aproape de 180°. Umflaturile de la baza ciocului sunt slab dezvoltate, abia proeminente, cordiforme, divizate la mijloc si pudrate cu alb. Ciocul independent de culoarea penajului este intotdeauna maroniu-deschis.

Gatul: de lungime mijlocie, usor arcuit, se racordeaza printr-o baza groasa la piept ingustandu-se progresiv spre cap. Barbia este rotunjit scobita.

Pieptul: lat, plin, usor saltat, relativ bombat.

Spinarea: scurta, usor descendenta spre spate, se ingusteaza la baza cozii. Gatul, spinarea, mijlocul si coada indreptata in sus formeaza o linie concava de sa sau, cu alte cuvinte, un spate scobit.

Aripile: lungi, usor lipite de piept si de laturile trunchiului. Coatele aripilor sunt bine conturate, doar usor acoperite cu penele pieptului. Remigele sunt indreptate oblic in jos (aripi trenate), varful lor poate atinge solul.

Coada: corelat cu lipsa glandei uropigiene, se compune din 14-18 (rar 20-22) rectrice lungi cu steagul mai lat fata de obisnuit. Rectricele pornite din mijlocul ingust se indreapta usor lateral asezate una peste alta ca niste tigle pe acoperis astfel incat capatul cozii este usor boltit. Axul longitudinal al cozii, purtat ridicat, in situatie ideala formeaza impreuna cu solul un unghi de 45°

Abdomenul: scurt, usor descendent spre inapoi, penele lui acopera gambele si in parte si fluierele picioarelor.

Picioarele: de lungime mijlocie, fluierele si degetele pana la gheare sunt acoperite cu pene. Penele acoperitoare ale degetelor imbraca partial si spatiile dintre degete. Penele care cresc pe degetele exterioare au circa 2 cm lungime si sunt recurbate inapoi.

Penajul: este des si bine dezvoltat, strans lipit de corp.

Culoare si desen: Rollerii de Debrecen sunt unicolori, pestriti, multicolori si bronzati. Unicolorii pot fi gasiti pe negru, rosu, galben, alb, albastru cu dungi negre, pal pe argintiu, pe rosu si pe galben; pestritii pe: negru, bronz, albastru, rosu, galben si argintiu. La multicolori capul, gatul si trunchiul au fondul de la galben-crem la culoarea migdalei, precum si pete negre pe remige. Pe mijlocul alb identic cu culoarea remigelor si pe rectricele de asemenea albe se admite o impestritare albastra. Prezenta unor pete (baltatura) este motiv de excludere de la arbitraj. Bronzatii sunt rosii-bronzati stralucitori de diferite nuante cu pene de culoarea sidefului in coada, remige, pe mijloc, sub coada si pe picioare. Petele oglindate ale rectricelor pot fi vizibile numai pe fata inferioara a cozii, penajul picioarelor fiind tivit cu rosu-bronzat.

Greseli grave: ochi cu iris intunecat (cu exceptia albilor), sparti, puternic irizati cu rosu; gene rosiatice sau rosii; cioc intunecat; frunte mai boltita sau mai lata; crestet turtit; coada usor despartita la mijloc; corp vizibil mai mare sau mai mic decat cel prescris; aripile purtate pe coada sau pe langa coada; prezenta glandei uropigiene si drept urmare aparitia mai putin de 14 pene in coada; spinare lunga, dreapta; pozitie orizontala a cozii; gambe libere, neacoperite; picioare inalte; pene mari la picioare, pinteni; fluieri cu ciorapi sau degete neacoperite cu pene.

Marimea inelului: 9 mm


Esti interesat sa fi trecut in lista columbofililor la sectiunea Porumbei rasa Roller de Debretin sau oricare alta ... acceseaza link-ul inscriere columbofili.



Lista columbofililor inscrisi pe aceasta categorie:

  1. Tamas Jozsef (Ikreny, Ungaria) ... alte info

Rase straine:



Made by ACKA

Copyright © 2009 - 2017 Acka Toate drepturile rezervate - www.acka.ro : Porumbei jucatori si zburatori